COLEGIUL NAŢIONAL

GHEORGHE VRĂNCEANU

NOV 22
Vranceanu da mâna cu Piaţa muncii în IT în săptămâna VET

În cadrul Săptămânii VET, pe data de 22 noiembrie 2017, 20 de elevi de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” au avut ocazia de a participa la o vizită de lucru la Compania Multinațională SCC Services România, însoţiti de doamna profesoară de informatică Chelba Maria, tinerii învățând despre ce înseamnă și ce presupune o carieră în IT direct de la sursă. Activitatea se înscrie demersurilor colegiului băcăuan, începute în anul 2013 prin proiecte europene de mobilitate pentru desfaşurarea de stagii de practica în IT, de a se conecta la piaţa muncii IT pentru a pregăti elevii conform cerinţelor anagajatorilor.

Pentru început, liceenii au fost primiți în sala de conferințe a sediului companiei, unde d-l Alexandru Teodorescu, absolvent al colegiului, promoția 2002, actualmente Manager de vânzări și marketing în cadrul companiei Specialist Computer Centres (SCC), le-a vorbit despre numeroasele motive pentru care tinerii ar trebui să aleagă domeniul IT. A urmat un tur al companiei, iar coordonatorii fiecărei secții le-au prezentat oaspeţilor câteva din avantajele unui astfel de loc de muncă: un mediu organizat, posibilitatea de autodepăşire şi avansare în carieră, deschiderea unor noi orizonturi, o slujbă bine plătită și un orar prestabilit.

Iniţial o afacere a familiei Rigby din Marea Britanie, Compania Specialist Computer Center, abreviată SCC, s-a extins în Franța, Spania, România și Vietnam, având 75 de sedii și aproximativ 7000 de angajați. Compania SCC a ajuns în România, în anul 2006, în Iași și Bacău, unde oferă circa 1000 de locuri de muncă. Compania este împărțită în 8 divizii: Service Desk, Infrastructure Support, Hardware Maintenence, Operational Support, Application Development & Maintenence, Security & Patch Management, Dabaste Administration și Application Packaging, în Bacău, fiind doar primele 4 departamente. Cei 50 de clienți deserviţi sunt în special instituții din Marea Britanie și Franța iar partenerii acesteia sunt firme precum CISCO, Intel, Microsoft, hp și ORACLE. Aceste relații îi permit companiei să primească sprijin din partea producătorilor, dar și să dezvolte abilități de folosire a unor tehnologii cheie existente în piață.

Vizita la SCC a fost o experiență deosebit de folositoare, care a ajutat elevii să afle mai multe informații de primă mână despre domeniul IT, atât de ofertant, care încurajează atât de mulți tineri să mergă spre o astfel de carieră. Elevii au fost impresionați de mediul de lucru atât de bine organizat, dar și de angajaţii tineri ai companiei, deschişi, prietenoşi şi foarte bine pregătiţi profesional. În perioada estivală, SCC organizează programe de şcoala de vară pentru tineri de liceu, cu vârsta de peste 16 ani și le sunt oferite training-uri gratuite, precum și posibilitatea de a afla dacă, într-adevăr, o companie de acest gen li se potrivește. SCC urmează să găzduiască o nouă vizită a elevilor din alte licee din Bacău la iniţiativa d-nei Inspector de Proiecte Europene, Ana-Maria Rotaru, care şi-a propus să stabiliească o mai bună legătură între şcoală şi piaţa muncii locală, tocmai pentru a fructifica rezultatele proiectelor europene Erasmus+.

Diana Neguriţă și Diana Păduraru, eleve în clasa a X-a D a Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu”, Bacău