Dragi elevi și părinți, stimați colegi,

 Festivitatea de deschidere a anului școlar 2026-2027 începe la ora 9,30 și nu se va putea organiza, conform tradiției, în curtea colegiului, aflată încă în reconstrucție. Se va desfășura în fiecare sală de curs, dar vom fi tot împreună, întrucât ceea ce ne unește este mai mult și mai profund decât locul consacrat.  

 În fața noastră se deschide curat, energic și prietenos un nou drum al cunoașterii care ne invită să pășim cu încredere și să-l transformăm în calea noastră, o cale a destinului pe care ni-l construim prin asumare și conștientizarea rostului. Vara, vacanța au fost o pauză binemeritată după un an în care munca susținută a fost încununată de rezultate pe măsură. Suntem mândri de performanțele voastre școlare, de reușitele de la examenele naționale, de succesele obținute la olimpiadele și concursurile naționale și internaționale. Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” a ocupat primul loc în clasamentul liceelor din județul Bacău la Bacalaureat 2026, cu rată de promovare 100% și media 9,28. Tot pe primul loc ne-am situat și la Evaluarea Națională 2026, cu media 9,16, remarcabil fiind echilibrul între mediile celor două probe: 9,16 la limba română și 9,17 la matematică.